Alunari in… Timisoara

December 28th, 2008 Cosmin Manci

Astazi am ajuns pentru cateva ore in Timisoara si am facut o “statie” de circa o ora in Parcul Botanic.

Acolo surpriza… eu in Retezat si pe langa vad/aud in fiecare zi alunari (Nucifraga caryocatactes) dar nu am prea reusit sa trag in foto… dar acum la Timisoara am putut sa stau pe langa un exemplar fara prea mult chin din partea mea. Exemplarul a fost fotografiat si de Lucian (un coleg din facultate), el gasind mai tarziu inca un exemplar in Parcul Poporului. Mai jos e si rezultatul a ce am facut.

Ramane problema legata de apartenenta speciei la subspecia caryocatactes… cea europeana, prezenta si in Carpati (si aici in Retezat, foarte sedentara) sau macrorhynchos (subspecia siberiana care apare uneori in Europa ca o specie “de invazie”)… cateva date despre asta aici.

Eu personal nu pot sa spun carei subspecii apartine acest exemplar, dar comportamentul exemplarului ar spune ca este ssp. siberiana… poate voi afla mai multe.

Sper ca zilele astea… cate au mai ramas din acest an sa fiu un pic sus un munte… daca nu LA MULTI ANI!!!!

2.decembrie.2008 – paduri pe langa Hateg

December 3rd, 2008 Cosmin Manci

De azi (2.decembrie) pe aici se cam ia curentul, lucra la magistrala mare si ziua nu prea este curent.

Asa ca (pe la 13) am plecat un pic pe afara, mai exact pe langa Hateg intr-o padure de amestec cer/gorun si mai cateva pe acolo. Ca sa mai schimb peisajul si poate speciile… nu de alta.

Prea multe nu au fost de facut… cateva ciuperci, un fluture (asta e cel mai interesant… chiar daca nu e ceva rar) si pasari dar nu au stat (in natura e mai greu 😉 ). Cocluzia -> un post scurt… de fapt mai ales pentru fluture il fac.

Trametes versicolor

Mai devreme spuneam de un fluture… si cum presupun ca in general stiti ca fluturii sunt nisxte insecte zburatoare, mai mult sau mai putin frumoase… cu care o sa va cam stric ce stiti despre ei. Specia in cauza este Operophtera brumata (mai sunt si altele cu caractere asemanatoare) la care masculul are aripi asa cum stiti dar femela… nu prea are aripi. Este o specie comuna (fiind considerata daunator… o sa vedeti) dar pana acum nu am gasit femele (de fapt si pe astea tot Gabriela le-a gasit, exceptand una… cea din fotografie).

Un pic mai sus spuneam ca este considerat un daunator in silvicultura iar in practica unul dintre “tratamentele” aplicate speciei este…

ce vedeti mai sus. “Inelul de clei” este o metoda de prognoza folosita in silvicultura.

Mai exact functioneaza cam astfel: un numar de copaci capcana la suprafata… fiecare cu “inelul lui de clei”… femele ies din pupe… nu pot sa zboare… se urca pe copaci… si daca au norocu sa fie cu clei… raman acolo. IN mod normal acestea ar trebui controlate la un timp f scurt (nu mai stiu exact) si femelele indepartate (laborator, cate…). Aceasta metoda se coreleaza cu cel putin inca o varianta si in functie de asta se da verdictul o sa fie o “explozie” a speciei respective? Daca da se recomanda masuri specifice de combatere… daca nu natura is urmeaza cursul… pana in iarna urmatoare. Ce vedeti mai sus s-a intamplat tocmai din cauza nerespectarii metodei de lucru. Femele au ajuns acolo… dar cum nu au murit instantaneu au dat cu parfum (a se citi feromoni) iar masculii ca si masculii…

16.decembrie.2007

May 21st, 2008 Cosmin Manci

În toată ţara ninge… aici nu

16 decembrie 2007… pe râul Timiş, lângă localitatea Urseni (la câţiva kilometri de Timişoara)

Pe unde e linia galbenă am fost şi eu 🙂

Zi urâtă, închisă şi nepotrivită pentru scopul meu principal… să fac fotografii. Până la urmă sa dovedit a fi nepotrivită şi pentru scopul secundar… sa văd păsări… foarte puţine, altădată acolo erau cu mult mai multe păsări. Partea bună e că jos era destulde îngheţat şi de data asta nu am făcut tocuri.

Cum spuneam lipsă de păsări… dar au început să fie văzute când plecam deja înapoi iar lumina deja era şi mai “bună”. Poate am văzut aşa puţine că am mers atât de târziu? Abia am ajuns pe la 12 si ceva acolo.

Până la urmă din cele circa 70 de shoturi am găsit două care sunt mai cumva în rest pauză.

Piţigoiul codat (Aegithalos caudatus) pasăre mică ~10cm cu tot cu coadă, fără este ca o nucă cu pene, cioc şi ochi. Apare la noi în două forme: una cu cap alb şi una cu cap dungat (ca şi cea din fotografie). Cea cu cap alb este considerată formă nordică dar la noi procentul este cam 50/50. Pe cât este de mică pasărea pe atât este de mare cuibul: un ovoid lung de circa 20 cm şi lat de circa 10 cm. La exterior din păr, muşchi şi licheni toate cusute cu fire de păianjen… o bijuterie. Înteriorul este umplut cu pene şi nu rar in martie cînd face cuib se poate vedea un piţigoi cu o pană, mai mare decat el, zburând grăbit spre cuib.

Egreta albă/mare (Egretta alba) este o specie tot mai des văzută acum. Nu cu mult timp în urmă a fost în pragul dispariţiei. Şi oare de ce: din cauza humanoizilor care se cred stăpâni pe toate iar de data asta din cauza femelelor lor care doreau egrete la pălărie. Asă că masculii mereau în mai când face cuib şi da cu puşca in tot ce se poate şi omoară de două ori şi adulţii care purtau penele numite egrete şi ouălele deja în cuiburi…

În fotografie se pot observa şi doi stârci cenuşii (Ardea cinerea)… asta pentru eventuali cârcotaşi :))

9.decembrie.2007

May 21st, 2008 Cosmin Manci

De ceva vreme nu am avut internet… şi nici timp să scriu.

Acum am şi net şi ceva timp…

9 decembrie 2007

Pişchia… localitate nu foarte mică la circa 25 de km NNV de Timişoara, iar la 1-2km se află pădurea Pişchia şi acumularea de la Murani (sau de la Pişchia… fiecare cum vrea). O mică rezervaţie ornitologică (declarată pentru păsări)… dar teren privat… aşa ca fiecare face ce vrea… sau mai exact ce vrea/ce te lasă proprietarul. Până la urmă ni s-a dat voie să întrăm.

Dimineată nu foarte rece iar cerul când şi când senin. Am ieşit la numărat de păsări/fotografiat/sau doar ieşit afară 🙂

Nu foarte multe păsări (câteva sute de raţe… mai ales raţe mari).

Ca de obicei cîteva fotografii însoţite de câteva date despre cine este acolo.

Raţe mari (Anas platyrhynchos)… despre ele nu mai spun nimic… puteţi citi în altă intrare de blog (dacă vreţi)

Raţa sunătoare (Bucephala clangula) specie care apare la noi numai iarna când vine din Nordul Europei sau din Siberia… deşi poate că uneori cuibăreşte la noi (uneori fiind observată vara). În fotografie sunt trei masculi, femela este colorată în cenuşiu-deschis, cu capul cafeniu închis.

Sticletele (Carduelis carduelis) se adună iarna în stoluri gonind peste câmpii în sunet de sticle sparte “stiglitz-stiglitz” căutând plante cu seminţe… mai ales scaieţi. Vara pot fi auziţi perechi perechi în parcuri, grădini şi mai rar în păduri prin vârfuri de copaci unde-şi construiesc cuibul.

Piţigoiul de stuf (Panurus biarmicus) este întâlnit mai ales iarna prin locurile cu mai mult stuf. Aici hoinăreşte în grupuri de circa 10-20 de exemplare după seminţe de trestie şi de papură. În fotografie este un mascul femela fiind mai brunie şi lipsindu-i acea “mustaţă”.

Deşi fără prea multe succese ornitologice sau fotografice totuşi a fost o zi în aer liber, o zi superbă şi… cu tocuri de nămol.

sper că mâine (16 decembrie să mai ies un pic pe undeva… poate revin 🙂 )

2.decembrie 2007

May 21st, 2008 Cosmin Manci

1.decembrie.2007

mi-ar fi plăcut să reuşesc să fotografiez ceva în Alba Iulia, dar… am ajuns prea târziu… cursurile… poate anul viitor

Duminică 2.decembrie.2007

Am primit vizita unor prieteni de la Timişoara iar împreună cu ei am decis să facem o mică excursie la poalele Retezatului.

Dimineaţă pentru că aveam maşină la dispoziţie am vrut să profit şi să văd primele raze ale zilei “căzând” pe “capul” Retezatului … excursia începe cu un drum spre Haţeg spre un loc mai înalt cu o panoramă mai bună.

Retezatul:

Şi către Haţeg, cel ascuns în ceaţă:

Tura a început pe un drum forestier la deal, cât de sus vom putea/vrea să ajungem. Este iarnă şi cum vietăţile în mare parte lipsesc trebuie să găsesc alt subiect pentru fotografie. Acum prefer să fotografiez apa, în toate formele ei, dar mai ales gheaţa şi păsările.

Şi pentru că vorbeam de păsări… reuşita zilei:

Şorecarul comun (Buteo buteo) este probabil cea mai larg răspândită şi frecventă specie de pasăre răpitoare de pe la noi, cam cât o cioară (45-50cm) iar pe la noi de găsit/văzut în toată ţara. Foarte des este văzut planând la mare înălţime. Cuib este construit de obicei în copaci înalţi sau pe stânci. Numărul exemplarelor creşte iarna datorită păsărilor nordice.

Înainte de coborâre o ultimă panoramă… în prim plan este satul Sălaşul de Sus: