gândaci “pufoși” – II

December 2nd, 2010 Cosmin Manci

A doua postare din seria gândaci “pufoși” dar de această dată cu o specie care nu se găsește în România.

Pygopleurus humeralis (Brullé, 1832), o specie care se găsește prin nordul Greciei (Tracia), sudul Bulgariei și Turcia europeana, exemplarele din imagini (2 masculi și o femelă) sunt din Grecia.

gândaci “pufoși” – I

November 29th, 2010 Cosmin Manci

Am făcut un pic de pauză pe blog având unele și altele de terminat.

Pentru 2-3 postări vă/mă voi delecta cu gândaci “pufoși”, pentru că de când am văzut primele exemplare acum câțiva ani la prima mea vizită în Grecia am fost fascinat de ei. Iar primul din aceasta serie este și cel mai pufos – Pygopleurus vulpes (Fabricius, 1781) – Glaphyridae, specia se găsește și la noi dar este rară, exemplarul din imagine provenind din nordul Greciei.

Creta – plante

May 3rd, 2010 Cosmin Manci

Pentru că iar este pauză pe aici am zis să mai adaug câte ceva… un album foto cu plante fotografiate în Creta (exceptând orhideele care vor apărea într-o altă postare). Voi pune aici mai mult specii endemice Cretei sau care mi s-au părut mie mai interesante.

Link-ul de la fiecare nume vă duce la pagina speciei de pe situl dedicat plantelor (de obicei acolo sunt și mai multe fotografii cu specia respectivă).

Aristolochia cretica Lam. – o specie rară (endemică insulelor Karpathos și Creta), de găsit ici colo in locuri stâncoase și mai umbroase pe lângă mare

Procopiana cretica (Willd.) Gusul. – specie endemică Greciei, prin locuri umbroase de pe lângă are (observată mai ales pe stânci)

Petromarula pinnata (L.) A.DC. – o plantă unică în genul ei, destul de frecventă în Creta pe pereți stâncoși sau pe ziduri (cum este și cazul plantelor din imagini)

Silene sedoides Poir. – nu este endemică sau ceva de genu dar este extrem de interesantă prin dimensiunea ei “uriașă” – 2-3 cm

Bellis longifolia Boiss. & Heldr. – endemism al insulei Creta, caracteristice sunt frunzele dințate pe margini, observată la altitudini mari (peste 1000 m)

Bryonia cretica L. – endemism grecesc, atenție este otrăvitoare

Euphorbia acanthothamnos Heldr. & Sart. ex Boiss. – endemism grecesc, specie comună prin locuri stâncoase uneori acopera coaste întregi si datorită spinilor destul de dureros de mers prin ea 🙂

Euphorbia dendroides L. – o specie comună în zona mediteraneană (eu am văzuto în Grecia, Croația, Italia, Franța) dar superbă, coastele uneori sunt galbene în primăvară-vară din cauza florilor

Phlomis lanata Willd. – specie endemică Cretei, ușor de deosebit de restul speciilor cu flori galbene (încă două pe acolo) prin florile mai mici și frunzele mici și ovate (sau aproape rotunde)

Ebenus cretica L. – specie endemică în Creta, de multe ori acoperă pante întregi creând un peisaj superb când este în floare

Corydalis uniflora (Sieber) Nyman – o specie mică, endemism cretan, de obicei ascunsă printre diferite alte plante, de găsit la altitudine mare

Anemone hortensis L. – în Creta și Karpathos prin subspecia endemică heldreichii

Ranunculus cupreus Boiss. & Heldr. – din nou endemisc cretan, ușor de deosebit când este în floare deoarece dosul petalelor este de culoare roșie (după cum îi spune și numele), de găsit prin locuri pietroase mai ales la altitudini mai mari

Bellardia trixago (L.) All. – specie comună dar cu un aspect interesant, o specie semiparazită

Valeriana asarifolia Dufr. – endemică, florile au un miros puternic și plăcut (ca multe valerianacee de altfel)

Viola scorpiuroides Coss. – o specie rară, găsită prin locuri stâncoase de lângă mare unde atmosfera este umplută de parfumul florilor

Arum creticum Boiss. & Heldr. – din nou o specie endemică insulelor Creta și Karpathos, uneori în număr mare fiind impresionantă

Iris unguicularis Poir. – o specie comună în Grecia, plantele din Creta sunt considerate de unii autori ca fiind o specie diferită Iris cretensis (pe bună dreptate as spune pentru că mie personal plantele îmi par foarte diferite… le puteți vedea și compara la pagina speciei)

Chionodoxa nana (Schult. & Schult.f.) Boiss. & Heldr. – o plantă delicată, endemism cretan, care poate fi găsită în zona alpină a munților (de la circa 1300 m în sus)

Tulipa bakeri A.D.Hall – specie endemică, în platoul Omalos formează uneori adevărate covoare care împreună cu munții din jur dau niște peisaje superbe (sunt superbe și fără ea), din păcate când am ajuns acolo abia începuse să înflorească

Tulipa cretica Boiss. & Heldr. – specie endemică, larg răspândită (dar rară) la altitudini mici mai ales pe lângă mare (în locuri stâncoase)

Phoenix theophrasti Greuter – o altă specie endemică (și ultima 🙂 ), vă sugerez să vedeți populația de la Preveli fiind mai salbatică (și mult mai mică comparativ cu cea de la Vai)

Și cam atât… or să vină și orhideele cât de curând 😉  .

Creta – introducere

March 16th, 2010 Cosmin Manci

Pentru 2 săptămâni împreună cu Gabriela am umblat un pic prin Creta. Cam pe unde am fost și ce opriri am făcut (fie că am fotografiat ceva, fie că am făcut stații pentru studiul libelulelor…) se pot vedea mulțumită Gabrielei (lui Apple și lui GoogleEarth) pe harta de mai jos (click pe ea ca să puteți vedea mai multe detalii).

Pentru moment doar câteva impresii și sper că mâine voi adăuga trei postări (orhidee, alte plante și altele) legate de cele câteva mii de fotografii făcute în aceste zile.

O postare mai spre latura turistică sunt sigură că va face Gabriela când o să aibă timp. Până atunci doar vreau doar să spun câteva vorbe… este superbă iar dacă aveți ocazia să mergeți nu vă gândiți prea mult.

Ca să încep cu introducerea… mulțumită colaborării cu Universitatea din Atena am putut să facem această “expediție”. Scopul principal a fost să adaug puncte legate de răspândirea libelulelor și mai ales să vad care este statusul speciei Boyeria cretensis. Pot spune ca să specia se găsește acolo unde exista un habitat bun (să fie apă si destul rădăcini în care să se poată ascunde), eu am găsit specia în 7 locuri găsind un număr de circa 50 de exemplare. Din cauză accesul este destul de dificil la apă, deși am făcut baie de câteva ori, nu am găsit locuri potrivite peste tot unde am ajuns la apă. Câteva fotografii cu o larvă… imagini cu această specie din cunoștiințele mele mai există doar aici pe internet.

A fost o tură frumoasă cu circa 20 de specii de orhidee, aproximativ 200 de specii de plante fotografiate (multe din ele endemice), ceva herpetofaună dar fără prea multe imagini cu păsări (de fapt nimic bun, mai ales din cauză că era cam greu să fac și macro și tele cu același aparat).

Partea proastă este că și lentila de macro pe care o mai am s-a cam dus drac… am picat pe o pantă și efectiv s-a rupt în două și am mai lăsat și ceva sânge pe acolo. Partea bună este că am cam reușit cu aproximație să o repar. Totuși din cauză că un contact s-a rupt am pierdut controlul manual al focusul și ca să fac focus manual acum trebuie sa fac un  lock focus pe ceva dupa care să învârt pe el… asta este lentila după accident.

Acum că am văzut lentila cum este construită îmi pare un sistem foarte idiot și predispus la astfel de chestii… se ține doar in 3 șurubele. Acum super glue este puterea.

… se pare că am baftă mare cu aparatura în Grecia, până acum s-a dus dracu aparatură de peste 4000 de euro 🙁 …  și cam atât pe moment… ;).

orchids, orchids…

February 28th, 2010 Cosmin Manci

Hi people…

Will write this in English specially because will be more scientifically orientated, have some question regarding some orchids and will be easier to show them in this way.

So… as an introduction… this days (more exactly in 25 and 27 February) checked what orchids are out. A nice surprise… quite a few of them (around 10 species in flower) where found in an area of something like 300×100 m. Lets start with the presentation.

Himantoglossum robertianum, a common species this days even if here found the species only in two exemplars.

Now with some more serious species, the next groups will be noted with Ophrys 1, 2, 3… as were named when saving them.

Ophrys 1 I will say will be near/or something from Ophrys schlechteriana / Ophrys attica / Ophrys umbilicata even if after the sepal color is more likely to be O.schlechteriana. Or maybe I’m completely wrong… anyway I need help.

Ophrys 3 I will say that is from the same group

Oprhys 6 again from the same group

Ophrys 7 same, even if to me the flowers looks somehow different, sepals are strongly reflexed and labium is more elongate, also the leaves I will say that are not the same.

A hybrid ??? between some of the species (schlechteriana/attica/umbilicata and O.villosa) or again I’m completely wrong?

Ophrys 2 is Ophrys ferrum-equinum or somewhere close

Ophrys 4 is from the same group with the previous one but the sepals are pink-violet and the flower as general look somehow different

Ophrys 10 from the same group, almost like Ophrys 4 but the leaves are completely different.

Ophrys 5 from a completely different group (fusca ??) but don’t know exactly where to put this one (only two plants found) … O.perpusilla / O.leucadica / O.cressa … heeeeeeeeelp.

And the only exemplar that I have found of Ophrys iricolor.

All this are Ophrys sicula or also O.phryganae and/or O.lutea. After villosa/tenthredinifera this was the most common species in the area. A selection of plants… from some plants only a macro on flower is presented.

Just checking Delforge book and what I have known that will be Ophrys tenthredinifera is after the book O.villosa, how will be correct? All this are the same? Some have sepals very long and reflexed, this are pink or greenish, the label is brown or almost yellow… This was the most frequent species here, a selection of photos here, from some specimens only a macro on flowers here.

Also an Orchis found in flower, Orchis papilionacea, the only specimen found.

If you are in  Athens at the beginning of march and want to see some orchids just let me know and I will help.

If there are any comments on the unidentified orchids please let me know here at comments or write me here.