Creta – introducere

Pentru 2 săptămâni împreună cu Gabriela am umblat un pic prin Creta. Cam pe unde am fost și ce opriri am făcut (fie că am fotografiat ceva, fie că am făcut stații pentru studiul libelulelor…) se pot vedea mulțumită Gabrielei (lui Apple și lui GoogleEarth) pe harta de mai jos (click pe ea ca să puteți vedea mai multe detalii).

Pentru moment doar câteva impresii și sper că mâine voi adăuga trei postări (orhidee, alte plante și altele) legate de cele câteva mii de fotografii făcute în aceste zile.

O postare mai spre latura turistică sunt sigură că va face Gabriela când o să aibă timp. Până atunci doar vreau doar să spun câteva vorbe… este superbă iar dacă aveți ocazia să mergeți nu vă gândiți prea mult.

Ca să încep cu introducerea… mulțumită colaborării cu Universitatea din Atena am putut să facem această “expediție”. Scopul principal a fost să adaug puncte legate de răspândirea libelulelor și mai ales să vad care este statusul speciei Boyeria cretensis. Pot spune ca să specia se găsește acolo unde exista un habitat bun (să fie apă si destul rădăcini în care să se poată ascunde), eu am găsit specia în 7 locuri găsind un număr de circa 50 de exemplare. Din cauză accesul este destul de dificil la apă, deși am făcut baie de câteva ori, nu am găsit locuri potrivite peste tot unde am ajuns la apă. Câteva fotografii cu o larvă… imagini cu această specie din cunoștiințele mele mai există doar aici pe internet.

A fost o tură frumoasă cu circa 20 de specii de orhidee, aproximativ 200 de specii de plante fotografiate (multe din ele endemice), ceva herpetofaună dar fără prea multe imagini cu păsări (de fapt nimic bun, mai ales din cauză că era cam greu să fac și macro și tele cu același aparat).

Partea proastă este că și lentila de macro pe care o mai am s-a cam dus drac… am picat pe o pantă și efectiv s-a rupt în două și am mai lăsat și ceva sânge pe acolo. Partea bună este că am cam reușit cu aproximație să o repar. Totuși din cauză că un contact s-a rupt am pierdut controlul manual al focusul și ca să fac focus manual acum trebuie sa fac un  lock focus pe ceva dupa care să învârt pe el… asta este lentila după accident.

Acum că am văzut lentila cum este construită îmi pare un sistem foarte idiot și predispus la astfel de chestii… se ține doar in 3 șurubele. Acum super glue este puterea.

… se pare că am baftă mare cu aparatura în Grecia, până acum s-a dus dracu aparatură de peste 4000 de euro 🙁 …  și cam atât pe moment… ;).

2 Responses to “Creta – introducere”

  1. Ce bine ca unii mai au timp si de bloguri…altii sunt super ocupati cu ajutorul dat unor anumiti biologi…nu stiu daca se simte cineva pe aici … hehe

    Bun inceput, astept sa vad si restul, cat despre blogul meu…pai cand reusesc sa termin din alea vreo 6-7000 de poze ce asteapta sa fie lucrate…

    Iar in ce priveste aparatura…se pare ca eu mai norocoasa…(mi-am luat 5D Mark II) asa ca vor fi poze si mai frumoase de acum inainte…la mine in blog…:)

    Astept ziua de maine cu mai multe foto de la tine 🙂

  2. Cosmin, respectele mele ptr ceea ce faci! Regret sa aud ca ai avut asemena necazuri (am trecut si eu prin asa ceva, mi-au spat casa si au curatat toata aparatura care o aveam).

Leave a Reply